Care-i sensul vieții tale?
Unii oameni, aparent, trăiesc o viață foarte frumoasă excluzându-L pe Dumnezeu din ecuație și li se pare că totul decurge perfect. Total greșit!
Lipsa lui Dumnezeu din sufletul omului este umplută imediat de cel rău. Ca un foarte bun păpușar, diavolul are grijă ca cel ce devine marioneta lui să se bazeze și pe câteva argumente cu care (crede el!) ar da cu Dumnezeu de pământ. Astfel, viața se scurge încetul cu încetul și omul are senzația că trăiește, dar de fapt este mort în interior.
În primele capitole din Sfânta Scriptură ni se prezintă, pe rând, genealogia lui Cain – ucigașul fratelui său, Abel (Fac.4,17-22) și a lui Set (Fac.5, 6-31). Un amănunt de maximă importanță diferențiază cele două genealogii. La urmașii lui Set se precizează clar că s-au născut și au trăit (adică, au fost mereu cu Dumnezeu!) pe când la urmașii lui Cain se amintește doar că s-au născut, întrucât chiar dacă ei respirau, mâncau, râdeau, etc...pentru că erau fără Dumnezeu, viețuiau ca niște morți vii.
Chiar Însuși Domnul Hristos ne spune: „Fără mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5), iar în altă parte la fel explică ”Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, și cine nu adună cu Mine, risipește.” (Matei 12, 30)
Acestea nu sunt niște amenințări din parte Mântuitorului Hristos, ci doar niște înștiințări. Omul este lăsat cu libertatea de a alege ce dorește să facă în această viață. Nici chiar venirea Domnului Iisus – Fiul lui Dumnezeu, nici chiar minunile săvârșite de Dânsul asupra celor neputincioși... absolut nimic nu l-a constrâns pe om în libertatea sa de a-I urma Divinității sau de a striga ”Răstignește-L”!
Trăim o viață, doar una...
”Omul ca iarba, zilele ca floarea câmpului” – așa ne zice David în Psalmul 102, 15. Avem timpul nostru în care să înflorim, în care să facem ceva, timp care este ireversibil, timp lăsat de Dumnezeu și pentru care vom da răspuns, atunci când vom încheia ”socotelile” pământești.
Mereu visăm, mereu ne consumăm, alergăm, ne stresăm și încercăm să ne atingem anumite obiective lumești care ni le propunem: case, mașini, bani, demnități si onoruri, funcții...lucruri care înaintea lui Dumnezeu sunt echivalente cu ”cârpa lepădată”, dacă inima ne-o lipim de acestea și uităm adeseori cel mai important sens din viața noastră – El, care cade pe locul 2, 3...10 și ne aducem aminte de Creatorul nostru doar la grele încercări.
Fugim în viață după fericiri efemere, iar la final – foarte interesant!...dorim fericirea veșnică, îngrămădindu-ne ciorchine în gropi mici de jur împrejurul casei lui Dumnezeu, pe care foarte rar am vizitat-o!
Timpurile se schimbă, tehnologia și știința se dezvoltă, însă oamenii rămân la fel.
Într-un alt psalm (Psalmul 19, 8) David ne spune atât de clar: ”Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor, dar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru!”, adică sensul cel mai important în viața noastră este să-l câștigăm pe Dumnezeu în inima noastră, în sufletul nostru, în mintea noastră, în timpul nostru și atunci ”toate celelalte de care mai avem nevoie ni se vor adăuga” (Matei 6, 33).
Trăim viața aceasta ca un joc de șah; uneori cu zile albe, alteori cu zile negre, de ce mai multe ori pioni în această viață, iar altădată niște nebuni neînțeleși. Alergăm din loc în loc (precum calul), sărind peste prieteni și peste evenimente importante, doar-doar să ne împlinim anumite scopuri. De prea puține ori suntem în viață răsfățați și alintați ca niște regi sau regine... însă, la final, toți terminăm jocul acestei vieți cuminți, sub aceeași cutie.
Și atunci când vei afla că viața aceasta nu se termină doar la un simplu punct, ci va fi o mare virgulă, cum crezi că-ți va fi continuarea?
preot Gabriel Merișescu
