Asumarea Crucii în viață
Dumnezeu respectă libertatea omului: „Dacă voiește cineva să se facă ucenic al Meu...”
Criterii pentru a te umple de Dumnezeu:
- lepădarea de sine, nu este o negare a identității tale, ci o transformare interioară a modului de a gândi, de a vorbi și de a face. Viața trebuie centrată pe mulțumirea lui Dumnezeu și a aproapelui- „Mai fericit este a da, decât a lua!”(Faptele Apostolilor 20,35), adică schimbarea modului egoist de a trăi cu unul altruist.
- luarea crucii- asumarea încercărilor, a suferințelor, a bolilor, a necazurilor din viața ta și depășirea acestora cu demnitate și răbdare.
- urmarea lui Hristos- „M-am răstignit cu Hristos; și nu mai trăiesc eu , ci Hristos trăieșteîn mine.”(Gal.2,20)
„Bucură-te viță ce porți Strugurele cel copt, care dă vinul cel tainic!” (Acatistul Sf Cruci)- Crucea dă sens renașterii lui Hristos în Potirul mântuirii noastre.
De cele mai multe ori, viața noatră este ca o tablă de șah: uneori cu pătrățele albe, alteori cu pătrățele negre, mereu pândiți de alții (văzuți sau nevăzuți) care doresc să ne scoată de pe tabla vieții, de cele mai multe ori pioni pe această tablă, alteori alergători prin problemele vieții, uneori nebuni și neînțeleși de semenii noștri și de foarte puține ori regi sau regine. Însă indiferent de rolul pe care-l jucăm în această viață, la sfârșitul jocului toți ne retragem liniștiți sub capacul aceleiași cutii.